123 Avram Iancu, comemorat la Ţebea | InfoBrad.ro

Avram Iancu, comemorat la Ţebea

Județ — By on 14/09/2012 19:23

Aproximativ 10.000 de persoane au participat, duminică, în localitatea hunedoreană Ţebea, la manifestările oficiale dedicate împlinirii a 140 de ani de la moartea lui Avram Iancu.

Potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei Hunedoara, peste 150 de jandarmi au asigurat măsurile de ordine şi linişte publică cu prilejul manifestărilor dedicate lui Avram Iancu.

Evenimentul a început cu un ceremonial de depunere de coroane de flori la mormântul lui Avram Iancu şi a fost urmat de o slujbă de pomenire.

La eveniment au participat, printre alţii, ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din mai multe judeţe ale ţării.

Avram Iancu a fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor publice de la Blaj, din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 septembrie 1848, şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora se bucura de o mare popularitate. Avram Iancu s-a stins din viaţă la 10 septembrie 1872, în comuna Baia de Criş, şi a fost înmormântat în cimitirul de la Ţebea, la umbra Gorunului lui Horea.

Daca ti-a placut acest articol click pe "Like" pentru a urmarii InfoBrad pe Facebook  

0 Comments

You can be the first one to leave a comment.

Leave a Comment