123 Guvernul Ponta sare în ajutorului Bradului în privința căldurii | InfoBrad.ro

Guvernul Ponta sare în ajutorului Bradului în privința căldurii

Politică — By on 29/10/2012 18:29

Premierul României, social-democratul Victor Ponta i-a cerut prefectului de Hunedoara, Sorin Vasilescu, să întocmească un proiect viabil pentru Brad, acolo unde în fiecare iarnă sunt probleme cu încălzirea în sistem centralizat.

În Brad sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire aproximativ 3.000 de apartamente, în care se apreciază că locuiesc circa 10.000 de persoane.

Municipiul Brad foloseşte o centrală pe păcură, fără cogenerare, iar costurile de funcţionare şi producere a agentului termic sunt extrem de mari. Anul trecut, localitatea hunedoreană a beneficiat, cu titlu de împrumut de la rezerva de stat, de 2.000 de tone de păcură, dar asta numai după ce primarul Florin Cazacu a intrat în greva foamei. Păcura care i-a ajutat pe brădeni să treacă iarna trebuia returnată până la sfârşitul acestei luni, dar edilii din Brad au cerut guvernului o păsuire până la data de 31 mai 2013 şi un nou împrumut de păcură, de 2.500 de tone, pentru furnizarea energiei termice în această iarnă. Premierul Victor Ponta crede, însă, că la Brad este nevoie de mai mult de atât. La videoconferinţa de vineri, acesta a dat asigurări că va găsi o soluţie.

„Eu vreau să-l ajutăm pe primar, vreau să-i ajutăm pe oamenii din Brad, îi ajutăm şi anul ăsta, dar la un moment dat trebuie să găsim o soluţie pentru Brad, pentru că în fiecare an e aceeaşi problemă – nu au cum să se încălzească, nici nu vor avea vreodată venituri să plătească sistemul lor atât de scump. Facem ceva, facem o investiţie, găsim o soluţie pentru viitor, că încă o sută de ani dacă mai stăm aici, în fiecare început de an o să discutăm despre Brad. Anul trecut, primarul a făcut greva foamei. Ideea nu e să facă greva foamei, ideea e să găsim o soluţie pentru Brad. Anul ăsta, iarăşi, ajutăm, dar nu putem în fiecare an, totuşi, sau nu cred că e bine”, a precizat Ponta.

Acesta i-a cerut prefectului de Hunedoara, Sorin Vasilescu – care a ridicat această problemă în şedinţa de lucru, să vină cu un proiect pentru ac problema încălzirii să se rezolve: „Veniţi cu un proiect, că nu se poate în fiecare an să avem acelaşi necaz cu Brad. Trebuie să găsim o soluţie, cum s-au găsit la celelalte localităţi din această ţară, să investim, să facem un nou sistem, care să funcţioneze încă 20-30 de ani. Că în fiecare an, ce facem? Face primarul greva foamei în fiecare an? Nu e asta soluţia. Noi dăm de la rezervă, iarăşi mai ajutăm. Nu se poate. Sunt convins şi vă rog, în zilele următoare, împreună cu primarul, veniţi încă o dată la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi veniţi cu un proiect pe care să putem să-l facem în 2013-2014”. Aşa că, săptămâna aceasta, Sorin Vasilescu şi primarul Florin Cazacu se vor afla la Bucureşti, la Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Daca ti-a placut acest articol click pe "Like" pentru a urmarii InfoBrad pe Facebook   Tags: , ,

4 Comments

  1. unu says:

    poi normal ca sare :)) ca e dealor USL-ist sa mai castige niste voturi ! nu mai conteaza ca o sa avem cheltuieli cat 2 guvernari precedente 😉 dehh voturile conteaza 🙂 halal tara !!!

  2. Marty says:

    @UNU, tu esti categoria aia de romani atata de prost incat nicicum nu e bine, daca mori de frigi normal ca nu e bine, acum ca ponta ne-a dat bani de caldura tot nu e bine, tot se gaseste cate un idiot de genul tau care sa vorbeasca fara sa foloseasca creierul deloc. iti dau un sfat: taci in pi**a ma-tii. ( scuze pentru injuraturi dar daca foloseam cuvinte adecvante pentru al jigni mi-era teama ca nu se prinde ca il injur.

  3. Lena says:

    Multumim lui Cazacu si Ponta ! Speram sa avem o iarna calduroasa iarna asta.

  4. Eduard says:

    Sa ii multumiti primarului,fara el ati fi fost morti…daca el nu o sa mai fie primar in Brad o sa fie dezastru…se v-a distruge tot din ce a incercat si incearca sa cladeasca in Brad…oameni buni….tineti de ce aveti,asa cum aveti ca e de 1000de ori mai bine decat altu care habar nu aveti ce ii poate mintea…si atunci o sa fiti scuipati si batjocoriti de cei care au fost alaturi de el si au luptat impreuna cu el pentru ca daca se intampla si nu o sa mai aveti nici pe sfert cat aveti din ce face domnul Cazacu din cazua ca il puneti pe altu de care habar nu aveti ce ii poate capu…..CAZACU SE ZBATE,A FACUT,FACE SI V-A FACE ATATA TIMP CAT E PRIMAR…NU CONTEAZA PARTIDUL IN CARE II,CU CE CULORI II,CONTEAZA SA FACA CEVA CU ORASU SA FIE BINE OAMNEILOR SIDACA VA INTREBATI “CUM?”ASTA NU VA INTERESEAZA,ESENTIAL E SA FACA SI SINCER SE VEDE CE A FACUT!

Leave a Comment