123 Cheile din bazinul văii Ribiţei | InfoBrad.ro

Cheile din bazinul văii Ribiţei

Județ — By on 20/12/2012 10:08

Cheile din bazinul văii Ribiţei

sursa: Monografia „Chei și defilee în Munții Apuseni”

autor: Pompei Cocean

Din dispersia deosebită a zonelor carstificate, peisajul Muntilor Metaliferi s-a ales cu un cîştig incontestabil: repetabilitatea fenomenelor pe un spaţiu restrîns, generatoare de ,,monotonie turistică” este aici inexistentă. Dimpotrivă, răspîndirea insulară a calcarelor afavorizat şi condiţionat apariţia altor tipuri de relief, grefate pe roci vulcanogene sau sedimentare necarstificabile, cu funcţie diversificatoare certă.

cheile_ribicioarei1Intervine astfel coeficientul de armonie, un indicator expresiv al eficienţei interrelaţiilor care se nasc la nivelul peisajului geografic, a conexiunilor dintre elementele acestuia, privite prin prisma atractivităţii, a zestrei turistice. Cînd potenţialul turistic global al unei zone este mai mare decît cumulul însuşirilor individuale ale fiecărui obiectiv cu destinaţie turistică, diferenţa trebuie pusă peseama pitorescului rezultat din asocierea optima în peisaj a obiectivelor respective, lucru care în Munţii Metaliferi îl putem exemplifica denenumărate ori. Şi nu trebuie să ne mire acest fapt de vreme ce în nici o grupă montană din Apuseni relieful carstic şi cel vulcanogen nu este mai prezent, nicăieri arealele carbonatice nu se individualizează mai pregnant printr-o morfologie specifică.

În nord, Platoul Poieni aduce, prin formele sculptate pe calcarele cristaline, o nota distinctă între tipurile litologice de carst. Tente similare mai întîlnim doar în cealaltă extremitate, sudică, a munţilor, unde cristalinul Rapoltului s-a comportat asemănător ca suport litologic. La est, măgurile calcaroase din bazinul văii Geoagiu exemplifică revelator particularităţile definitorii ale morfologiei de tip creastă-klippă. Iar în nord-vest, în zona Bulzeşti, de care ne vom ocupa în continuare, întîlnim trăsăturile inconfundabile ale altui tip de carst: cel de platou etc. Este cu atît mai surprinzător apariţia reliefului de disoluţie specific platourilor în regiunea menţionată cu cît arealul carbonatic nu ocupă suprafeţe vaste, una dintre condiţiile de bază ale formării acestui tip de relief. Lăţimea fîşiei de calcare ce alcătuieşte aliniamentul Grohot – Tomnatic – Piatra Helenească nu depăşeşte, în zonele sale de maximă extensiune 4-5 km, o desfăşurare întru totul echivalentă cu cea a crestei Bedeleul unde, cum bine ştim, carstul de tip platou lipseşte. Dar, spre deosebire de culmea amintită, impusă în relief ca un carst rezidual, suspendat, fîşia calcaroasă de la Bulzeşti prezintăun contact morfologic nediferenţiat, cu posibilităţi de conexiune hidrologică între necarstificabil, ca organizator de reţete de drenaj şi carst,ca ,,acumulator” al acestora. Aici nu se întîlneşte o alunecare gravitaţională a scurgerii dinspre carst spre rocile impermeabile, cu consecinţe morfologice dintre cele mai limitate ci, dimpotrivă, un aport de apă orientat în sens invers, către zonele calcaroase, cu implicaţii majore înmodelarea formelor de disoluţie.

Din această interacţiune s-au născut două forme de relief de anvergura ce s-au instaurat ca adevărate embleme pentru carstul din zonă:cheile Uibăreştilor şi Ribicioarei.

Cheile Uibăreştilor.

Sînt situate în bazinul mijlociu al văii omonime aval de localitatea Bulzeştii de Jos. Lungimea sectorului de îngustare depăşeşte 2 km, avînd o desfăşurare relativ rectilinie şi o orientare nord-sud. Obiectivul de vîrf al Cheilor Uibăreştilor rămîne podul natural de la Grohot, localizat în treimea superioară a îngustării. Uriaşa arcadă de calcare are o lungime de 45 m, reprezentînd doar un segment din peştera de odinioară. Dacă în partea din amonte tunelul subteran este mai larg, apele ocupînd întreaga albie doar la viituri,în cea din avale lărgimea galeriei nu depăşeşte 5 m, fiind inundată în totalitate.

Deşi turiştii sosiţi la Bulzeşti vor căuta, înainte de orice, să admire podul natural, nici spectaculozitatea sectorului de chei din amonte şi avale de pod nu le poate rămîne indiferentă, mai ales că toate cheile rezultate prin captarea endocarstică îşi dispun pereţii pe verticală mai pregnant ca toate celelalte. Abrupturile, crestele, ţancurile stîncoase sînt şi aici dominante în peisaj. Inălţimea pereţilor depăşeşte 200 m, iar îngustarea profilului transversal este atît de pronunţată încît întreaga boltă cerească se rezumă, privindu-o de jos, de la nivelul tavegului, la oşerpuitoare fîşie albastră. în versanţii cheilor sînt prezente obişnuitele forme: nişe, abriuri, peşteri explorate,cartate şi descrise de Gabor Halasi(1977-1978), dispărut în încercarea de a forţa pînă acum imposibilul: cucerirea izbucului de la Izbîndiş.

Asa sînt cele două cavităţi din versanţii cheilor, Peştera de Jos de Podul Natural (21 m) şi Peştera din Calea Cicerii (120 m), precum şi peşterile de pe platoul desfăşurat de o parte şi de alta a cheilor: Peştera din Piatra-Şoimului (65 m) şi Peştera Ponor (301 m). Aceasta dinurmă are o desfăşurare ce-i asigură supremaţia în context local, fiind situată pe versantul drept în partea finală a unei văi oarbe. Galeriile etajului superior, cu o dispoziţie spaţială labirintică, sînt frumos concreţionate (stalactitc, coloane, draperii,scurgeri parietale etc.).

Geneza cheilor poate fi asemuită cu o dramă morfogenetică, pornind de la captările subterane, apariţia unei peşteri şi prăbuşireatavanului acesteia. Dar, pornind pe firul evoluţiei înapoi, ca într-un veritabil tunel al timpului ne apropiem de etapa primară a evoluţiei cînd valea Uibăreştilor se adîncea în formaţiunilc impermeabile de vîrstă cretacică, aflate în contact transgresiv peste calcarele jurasice, stratificate şiintens fisurate. Printr-o astfel de litoclază majoră apele pătrund în subteran şi reuşesc să străbată întreaga bară calcaroasă ieşind la suprafaţă decealaltă parte. Se naşte astfel o captare endocarstică, un drenaj subteran ce-şi lărgeşte şi adînceşte permanent conductele. Ca urmare, se dezvoltăo peşteră, al cărei tavan se îndepărtează mereu pe verticală. Treptat, el se prăbuşeşte formîndu-se cheile actuale. O mărturie ce pledează înfavoarea unei astfel de evoluţii a rezistat proceselor de denudare, distructive, pînă în zilele noastre: arcada podului natural de la Grohot. Eaînscrie Cheile Uibăreştilor în restrînsa, dar inedita grupă a formelor generate prin captare endocarstică.

Se pune, în cazul acestei categorii de chei, întrebarea: cum a evoluat rîul în aval de resurgenţa sa, cum a reuşit să-şi taie drum înformaţiunile necarstificabile, întrebare pe care şi-o pun toţi cei care străbat cheile Rîmeţului, Uibăreştilor, Galbenei sau Someşului Cald şicăreia i se poate da răspuns convingător pornind de la cel puţin trei modalităţi de desfăşurare distinctă a procesului genetico-evolutiv, şi anume:
  • captarea carstică, fenomen ce poate fi observat actualmente în Cheile Crişului Alb, s-a produs în albia văii de suprafaţă primare, ce traverseazăcalcarele. În funcţie de profunzimea litoclazei, de dezvoltarea ei spaţiala, rîul a coborît în masa de calcare, pentru a reveni la suprafaţă(drenajele sub presiune sînt foarte frecvente în carst) cel mai adesea în zona de contacta acestora cu rocile impermeabile. Astfel el şi-a reluat,spre avale, vechiul curs, adîncindu-se în consecinţă;
  • captarea subterană s-a produs relativ tîrziu, cînd calcarele, prin eroziune diferenţială s-au detaşat în peisaj, ca un relief rezidual faţă de rocileînconjurătoare (flişul cretacic sau ofiolite). În atari condiţii apele vechiului curs ce drena partea vestică a Munţilor Trascăului s-au subteranizatîn versantul Culmii Bedeleului, ieşind la suprafaţă pe versantul estic, unde au întîlnit apele paleo-Rîmeţului ce înainta regresiv, în formaţiunilenecarsticabile, spre aceeaşi barieră calcaroasă;
  • captarea endocarstică este rodul unui proces intens şi îndelungă de evoluţie a zonei calcaroase (carstul din partea centrală a Munţilor Bihorului), ce a dus la apariţia drenajelor subterane de mare amploare, a unor peşteri care ulterior s-au prăbuşit formînd cheile Galbenei,Cetăţilor sau Someşului Cald etc.
Accesul spre Cheile Uibăreştilor este lesnicios, datorită drumului judeţean Brad – Cîmpeni, peste Dealul Crişului, drum ce traversează localitatea Bulzeştii de Jos. Din această localitate se coboară pe firul văii Uibăreştilor pînă în chei. Desigur, şi sensul invers de vizitare, dinspre aşezarea Uibăreşti spre amonte poate fi urmat, dificultăţile traseului neschimbîndu-se cu nimic: numeroase bulboane ce trebuie depăşite prin apă, pereţii apropiindu-se atît de mult încît pînă şi apei îi este greu să treacă.

Cheile Uibicioarei.

Puţine sînt zonele carstice unele apropierea dintre două chei, atît de larg desfăşurate, să fie mai pronunţată.Poate doar Culmea Vulturese, din Masivul Gilău- Muntele Mare, mai beneficiază de un astfel de atribut, deşi cheile Runcului şi Pociovaliştei apar totuşi ca două entităţi distincte. Dimpotrivă, pentru cheile Uibăreştilor şi Ribicioarei se întilneşte frecvent doar denumirea de Cheile Bulzeştilor care, fie că se referă numai la Cheile Uibăreştilor, ceea ce este insuficient, omiţînd forma vecină, fie că le cuprinde pe amîndouă,ceea ce este incorect. De vină pare a fi distanţa ce le separă, sub 2 km, dar şi cunoaşterea zonei relevă, din acest punct de vedere, o mare patăalbă, încă o datorie şi, de ce nu, un motiv de implinire pentru abordarea de faţă.

Cheile Ribicioarei sînt localizate în cursul median al văii cu acelaşi nume, amonte de aşezarea Ribicioara de Jos, ajungînd la o lungime de circa 1,8 km şi desfăşurîndu-se în plan sub forma unui ,,S” inversat (fig. 18 11). Ce oferă turiştilor Cheile Ribicioarei ? Inainte deorice vor putea admira atributele deja familiare ale îngustărilor morfologice de amploare: abrupturi desfăşurate în întreaga lor splendoare,cornişele zimţate şi piscurile ascuţite, ravenele în rocă sau grohotişurile mobile. Un peisaj dantesc, auster, dar tocmai de aici izvorăstefrumuseţea sa, pentru că obligă privirea să urce şi să coboare într-un vals al extremelor, pentru că obligă gîndul şi priceperea la încercare,deoarece nu-i uşor să străbaţi asemenea canioane unde bulboanele alcătuiesc adevărate salbe fluide, iar cascadele şi repezişurile radiază cu non-şalanţă ecourile tumultului unor ape albe. Iată, spre exemplu, micul afluent din versantul drept al cheilor, pîrîul Topliţei, care, pentru a ajungesă-şi îmbrăţişeze colectorul, să se identifice cu el, se prăbuşeşte peste cîteva cascade, de un farmec aparte, după ce şi-a îndeplinit, bineînţeles,datoria faţă de lumea subterană, lărgindu-i spaţiile şi decorindu-i interioarele, adică generînd Peştera Topliţei (27 m) sau Peştera de la IzvorulTopliţei (19 m), mici prelungiri, accesibile, spre lumea de dincolo de sifonul terminal ce obstruează accesul spre alte posibile şi mirifice altare.

Alte peşteri (nr. 1, 2, 3, 4, 5 din Cheile Ribicioarei), deşi de dimensiuni liliputane, vin să completeze, să diversifice atracţiile unui inedit obiectiv, pe nedrept ocolit şi lăsat în umbra interesului turistic.

Un paralelism evident poate fi observat, cînd încerci să descifrezi formarea cheilor, între văile Uibăreşti şi Ribicioarei, cea din urmă avîndu-şiizvoarele în aceeaşi zonă sudică a Masivului Găina. Orientîndu-se pe direcţia nord-sud, pe drumul cel mai scurt spre Crişul Alb, ea flanchează pe o distanţă notabilă culmea calcaroasă, desfăşurată spre vest; aşadar o vale de contact, atrasă, după o îndelungată evoluţie în masa flişuluicretacic, de linia de separare dintre acesta şi calcare, linie labilă morfogenetic. Cum apa şi calcarul s-au înţeles dintotdeauna, evoluţia la periferia ariei calcaroase n-a durat mult. Adjudecarea de către calcare a întregii reţele s-a concretizat în formarea cheilor. Epigeneza trebuieinvocată ca proces dominant în sculptarea lor, iar influenţa tectonicii, a reţelei de litoclaze, în explicarea desfăşurării extrem de sinuoase.

Valea Ribicioarei, cu izvoarele într-o zonă altitudinală mult mai ridicată, se organizează pe formaţiuni cristaline aparţin în dautohtonului de Bihor şi se adînceşte apoi în formaţiunile flişoide cretacice, ce acopereau baracalcarelor jurasice. Ca urmare a adîncirii îndepozitele moi ale flişului, ea ajunge să intersecteze în talveg calcarele afectate de o litoclazare intensă, favorabile evoluţiei pe verticala,modelării versanţilor abrupti. Orientarea litoclazelor majore a determinat axarea rîului, din aproape în aproape, pe linia lor de desfăşurare,evident în condiţiile unui nivel de baza apropiat, cum a fost cel din Depresiunea Crişului Alb, ce a funcţionat pînă în pontian ca bazin lacustru. Nivelul de baza ridicat a redus panta profilului longitudinal, oferind rîului posibilităţi de evoluţie laterală, de meandrare, care, odatămaterializate în conformaţia traseului văii, au fost urmate şi în condiţii schimbate, cînd coborîrea nivelului de bază a trecut pe primul plantendinţa de adîncire a văilor etc.

Şoseaua ce se ramifică din drumul naţional la Baia de Criş (8 km deBrad) urcă pe valea Ribiţei pînă în această localitate, unde se poate vizita biserica din lemn construită în anul 1417. În continuare, drumul se despleteşte în două braţe, o latură îndreptîndu-se spre Bulzeştiide Jos, iar cealaltă spre Ribicioara de Jos, apropiindu-ne la 1,5 km de chei. Traversarea cu piciorul a Culmii Grohotului durează mai puţin dedouă ore, un interval de timp ideal pentru o descindere în cheile din vecinătate. Apropierea celor două sectoare de îngustare morfologică şiresurselelor atractive numeroase şi variate ar justifica edificarca unei baze de cazare turistică în zonă, care să le integreze într-o valorificare judicioasă. Aceasta deoarece cabana de la Bulzeştii de Sus, din apropierea pescăriei, are o capacitate de cazare limitată.
Daca ti-a placut acest articol click pe "Like" pentru a urmarii InfoBrad pe Facebook   Tags: , , , ,

0 Comments

You can be the first one to leave a comment.

Leave a Comment