123 Datoriile Spitalului din Brad plătite de Ministerul Sănătății ? | InfoBrad.ro

Datoriile Spitalului din Brad plătite de Ministerul Sănătății ?

Sănătate — By on 10/01/2013 13:39

spitalSpitalul din Brad s-ar putea să beneficieze de o mâna de ajutor oferită de Ministerul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, şi-a propus ca, din bugetul pe anul în curs, să plătească o mare parte a datoriilor pe care le au spitalele către diverşi furnizori, astfel că Spitatul din Brad ar putea scăpa de datorii.

„Bugetul Sănătăţii pentru 2013 este mai mare cu 30 la sută faţă de cel de anul trecut, însă, din păcate, o parte a acestuia, aproximativ 3,5 miliarde de lei, va fi cheltuită pe datorii acumulate în intervalul 2009-2012”, a declarat luni ministrul Sănătăţii, potrivit Mediafax.

Cristian Hotoboc, preşedinte al Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Paraclinice – PALMED şi al Alianţei pentru Sănătate din România a declarat că începerea plăţii datoriilor şi majorarea fondurilor pentru ambulatoriile de specialitate reprezintă un lucru bun pentru sistem: „Şi în anii trecuţi când Eugen Nicolăescu a fost ministru al Sănătăţii, acesta şi-a ţinut promisiunile. Acum, urmează să vedem dacă Ministerul de Finanţe va fi de acord cu majorarea bugetului de stat alocat Sănătăţii”.

Daca ti-a placut acest articol click pe "Like" pentru a urmarii InfoBrad pe Facebook   Tags: , , , ,

0 Comments

You can be the first one to leave a comment.

Leave a Comment