123 Ruseşti, satul care va dispărea în 10 ani | InfoBrad.ro

Ruseşti, satul care va dispărea în 10 ani

Județ — By on 27/10/2013 08:13

Letitia_la_povesti_sezand_in_iarba_de_unde_inca_se_mai_ridica_singura_fara_niciun_ajutorUn sat din Apuseni îşi trăieşte ultimii ani de viaţă. Se spune că, peste 10 ani, aici nu vor mai fi decât case pustii, garduri prăbuşite şi amintiri.

Este vorba despre satul Ruseşti, din comuna Bulzeştii de Sus. Doar 17 suflete îl mai animă. Majoritatea sunt bătrâni, câte unul, doi, cel mult trei oameni la o casă. De fapt, în Ruseşti, casele pustii au devenit obişnuinţă, la fel ca-n Ticera, un sat apropiat unde din 60 de case niciuna nu mai este locuită, sau în Tomnatec, alt sat din apropiere, unde la cele peste 100 de case mai sunt doar 7 oameni.

La fel ca multe alte localităţi din zonă, Ruseştiul şi-a luat numele de la cel al familiei care l-a întemeiat cu sute de ani în urmă (Rusu – Ruseşti, Paul – Pauleşti, Bulz – Bulzeşti, Giurgiu – Giurgeşti etc…).

Numele său mai este doar pe hărţile judeţului Hunedoara. Pe drumul care-l leagă de centrul de comună nu zăreşti niciun indicator. De fapt, picior de turist nu calcă la Ruseşti. Drumeţii sunt atraşi de Muntele Găina, sub care se află satul, la vreo 4 kilometri distanţă, în Sud-Est faţă de platoul Târgului de Fete.

Cauzele sunt explicate de Victor Paul, referent în cadrul Primăriei comunei Bulzeştii de Sus şi fost primar între 1992 şi 2000.

„Sărăcia i-a alungat pe oameni de aici. În perioada interbelică au plecat masiv în Banat (unde-au primit pământuri pe moşiile părăsite de grofii maghiari plecaţi din ţară după unirea Transilvaniei cu România – n.r.). Apoi depopularea s-a accentuat din nou începând din anii ´60. Păi cum să mai rămână aici. Gândiţi-vă că, în comună, electrificarea a început abia în 1979 şi s-a încheiat doar în 2004. Cei rămaşi sunt săraci. Nu primesc ajutoare sociale pe motiv că cică ar avea pământuri. Dar ce mai poate munci un bătrân singur la 70 – 80 de ani? Acum, cu criza asta, suntem puşi să tăiem şi mai multe ajutoare sociale. Repet, oamenii sunt săraci. Dacă v-aş spune ce slab mănâncă din cauza sărăciei nu m-aţi crede. Eu am mers prin casele lor şi unii abia dacă au o ceapă şi o slănină ca să mănânce la prânz”.

Satul bătrânilor din case vechi

Ca-n orice sat de munte, casele sunt împrăştiate. Câteva pe două văi, alte câteva pe două culmi. Pe culmea care se-ntinde spre Nord, spre Muntele Găina, drumul mai este ţinut în viaţă doar de maşina primarului comunei, care locuieşte în Ruseşti.

Drumul e practicabil doar vara, când nu plouă. În rest e imposibil de parcurs, mai ales pe ultimii doi kilometri. „Carosabilul” argilos te scoate însă pe o porţiune dreaptă şi se transformă apoi în iarbă. Pe stânga stă o cămăruţă mică, o căsuţă în care, pe vremuri era amplasat cuptorul de pâine al gospodăriei. Toată gospodăria este pustie.

Mai în sus, singură într-o casă măricică, surpavieţuieşte Zoriţia Giurgiu. Are 75 de ani, nu are copii şi nici bărbat. „N-am avut servici niciodată. Am lucrat pământu’ şi am cules bureţi. În ultimii şasă ani tăt prin spitale am stat. Mai fac ce pot pe lângă casă. Vara ne pregătim pentru iarnă şi iarna aşteptăm să vină vara. Cam asta-i viaţa aici”, spune femeia.

„Curent mai mult nu este”

Nici vecina ei, Maria Aslău, nu e mai optimistă, deşi e cu 11 ani mai tânără. Drumul care duce la casa ei seamănă mai degrabă cu albia unui torent ce se formează periodic în zonă.

De gard nu e bine să tragi pentru că, de putred ce este, ai toate şansele să rămâi cu o „spetează” (stinghie) în mână. Singurul lucru modern din curtea casei este o masă albastră din plastic. În rest, femeia se descurcă aşa cum a făcut-o şi-n urmă cu 40 de ani.

„Curent mai mult nu este decât este. Se tot strică linia acilea mai în jos de noi. Mă trezesc când se face lumină şi mă culc după ce se face întuneric. Cu o mână mă mai proptesc în bâtă, cu cealaltă duc găleata. Mai ţin cât oi mai putea o văcuţă, două, un purceluş. Mai sap un pic la grădină la cartofi şi cam atât”, spune Maria Aslău.

Cosaş la 73 de ani

Pe aceeaşi uliţă înierbată a satului o singură gospodărie mai este locuită. Din şura acesteia, încă acoperită cu paie, iese voios Viorel Străuţ cu o coasă într-o mână şi cu piatra de ascuţit în cealaltă. Are 73 de ani şi s-a obişnuit cu singurătatea. De 25 de ani este văduv, iar cei trei copii ai săi sunt demult coborâţi din munte, doi la Brad, şi al treilea la Vaţa.

 „Am o pensie de 430 de lei după 22 de ani lucraţi la pădure şi în combinatul de la Hunedoara. N-am de ales, trebuie să mai fac ceva aşa că mă necăjesc cu două văcuţe să le ţin. Aici pâinea vine o dată pe săptămână, are 700 de grame şi costă 3,3 lei. Iarna zăpada e până la brâu aşa că, dacă vara nu faci nimic… Acuma mă scuzaţi că mai am de cosit că trebuie fân la văcuţe”, spune bătrânul care-şi termină de ascuţit coasa şi-ncepe să taie iarba.

Babaluda tristă-veselă

„Veterana” de vârstă a satului Ruseşti este Letiţia Luncan, sau „Letiţia lu’ Aroane, din ‘ 25 născută” cum se recomandă ea. Soţul ei a murit în urmă cu 18 ani şi a rămas doar cu fiica ei, Aurica.

Letiţia lu’ Aroane îi ţine minte pe toţi foştii ei consăteni plecaţi în Banat (în Arad există chiar un sat numit Hunedoara Timişană fondat în anii ´20 de moţi pe care sărăcia din Apuseni i-a împins spre pământul mai rodnic de la câmpie – n.r.).

„Eu uite-aşa n-am vrut să las dealurile astea în sărăcie să le cuprindă. Se mai fac crumpeni (cartofi-n.r.) şi fasole şi gata, avem ce mânca. Suntem aici două babalude, câteva gainuţe, câinele ş-un mâţ. Când o fi să mor, aici oi muri, în casa asta cu o cameră ş-o cămăruţă. Niciodată nu am vrut mai mult”, spune femeia.

Bătrâna îşi aduce aminte de munca grea la drumul tăiat prin munte cu târnăcopul între comuna Avram Iancu (judeţul Alba) şi Bulzeştii de Sus (judeţul Hunedoara).

„Am mâncat la mălai până n-am mai ştiut încotro să dau. Doar porumbul s-a făcut mai bine pe-aici. Bătrânul meu mai lucra şi la pădure şi mai aveam să ne facem golomeţe de brânză, mai puneam în pământ şi alacă (alac – specie de grâu care se mai cultivă pe suprafeţe mici doar în Munţii Apuseni – n.r). Acuma e bine c-avem pâinea gata coaptă. Nu ştiu eu dacă-i scumpă sau nu, că eu nu mai cunosc banii”, adaugă bătrâna.

Opinia autorităţilor

„Posibilităţile sunt zero”

Satul Ruseşti este situat la aproximativ 30 de kilometri de municipiul Brad. O singură dată pe săptămână, joia, localnicii au parte de un microbuz care să-i ducă şi să-i aducă la şi de la oraşul amintit.

Când începe şcoala, bucuria e mare mai ales pentru bătrâni, pentru că atunci îşi mai găsesc şi ei un loc în microbuzul şcolarilor ca să meargă, la doctor sau să-şi viziteze rudele din Brad.

În asemenea condiţii, şansele de supravieţuire ale satului Ruseşti sunt minime, după cum spune şi primarul comunei, Dumitru Stănilă.

„Aici posibilităţile sunt zero. După Primul Război Mondial toţi au luat calea pribegiei. Nici comuniştii n-au putut stopa fenomenul, dimpotrivă, l-au încurajat. De pe toată comuna, primăria colectează taxe şi impozite anuale de doar 10.000 de lei. Numai pietruirea drumului spre Ruseşti ar costa 50.000 de lei, iar în comună mai avem şi alte sate de care trebuie să ne îngrijim. Dacă se merge tot aşa, în 10 ani, Ruseştiul este şters de pe hartă”, conchide primarul.

Babaluda_si_casuta_ei_ee551f7b3c Cosas_pe_lat Letitia_la_povesti_sezand_in_iarba_de_unde_inca_se_mai_ridica_singura_fara_niciun_ajutor

Sursă: EVZ

 

Daca ti-a placut acest articol click pe "Like" pentru a urmarii InfoBrad pe Facebook   Tags: , , ,

0 Comments

You can be the first one to leave a comment.

Leave a Comment